21 martie – Ziua Poeziei

Vineri, 19 martie 2021, Centrul de Informare al României din Bălți în colaborare cu Consulatul General al României la Bălți și Biblioteca Științifică a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi, a organizat un eveniment cultural dedicat Zilei Internaţionale a Poeziei, care este marcat în fiecare an, începând cu 21 martie 1999.

Scopul activităţii este omagierea, odată în plus, a poeţilor din lumea întreagă, care prin creaţia lor și-au adus o contribuție de valoare incomparabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Consulul General al României la Bălţi, Petrişor DUMITRESCU, a adresat un mesaj de salut participanţilor la eveniment. Oaspete de onoare al evenimentului a fost Margareta CURTESCU, poet, eseist, scriitor și critic literar, care a vorbit despre poezie ca gen literar, captivând publicul cu un recital de poezii din creaţia proprie.

Lilia ABABII, coordonatorul Centrului de Informare al României din Bălţi, a vorbit despre importanţa evenimentului şi necesitatea promovării poeziei ca artă deschisă în rândul tinerei generaţii.

La activitate au fost prezentate trei comunicări ştiinţifice, semnate de trei profesoare de limba română de la instituţii preuniversitare din Nordul Moldovei însoţite de recitaluri de poezie ale elevilor:

  • Nicolae Dabija, adevărat simbol al iubirii de limbă şi neam

Rodica BUDEANU (Gimnaziul „Dumitru Matcovschi”, com. Cotiujenii Mici, r-nul Sîngerei). Recital: Cornelia Bătrînescu, Mirela Colesnic, Loredana Oxenti, Alina Şoldan

  • Dumitri Matcovschi, poetul care elogiază trecutul, oferindu-ne lecţii de demnitate pentru un viitor mai bun

Tatiana CACIULA (Liceul Teoretic „Vasile Coroban”, or. Glodeni). Recital: Gabriel Ilaşciuc, Maria-Adelina Eladi, Nicoleta Reaboi, Minodora Mandatari, Anastasia Macaru.

  • Adrian Păunescu, poetul care a ştiut ce înseamnă cuvintele: ţară, neam. patriotism

Aliona RÎBAC (Gimnaziul din s. Gribova, r-nul Drochia). Recital: Gheorghe Vieru, Simina Vieru, Vlad Rusu, Adriana Cojocaru.

Un recital de poezii din creaţia poeţilor români: Marius Robu, Nicu Hăloiu, Grigore Vieru, Vasile Alecsandri, dar şi din creaţia proprie a fost prezentat de studentele de la Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” din Bălţi: Andreea Toderean, Valeria Carpenco, Alina Cazacu, Eugenia Batîr, Mirela Fîntîna.